Dimineata in troleu, desi cam aglomerat, doi batranei au reusit sa prinda locuri, nu apropiate. El (cam surd, judecand dupa tonul care parea usor rastit, cu care vorbea) ii spune ei usor zambind: “lasa, draga, ca raman aici, nu mai vin dupa tine”. Ea ofteaza, dar se resemneaza rapid si se “imprieteneste” cu femeia de langa ea, care nu reuseste sa ii raspunda decat dand din cap din cand in cand… “aha”, fiindca bunicuta noastra facea parte dintre cele vorbarete: turuia de aveai senzatia ca nici nu respira. :)
Dupa-amiaza, mergend dinspre metrou Poli catre statia de troleu, imi atrage atentia un personaj interesant care mergea in fata mea, in aceeasi directie. Un nene inalt cam pe la 70 de ani (desi ridurile nu intotdeauna sunt definitorii pt varsta, la noi in tara), cu o palarie de cowboy/australiana (eu inca nu stiu sa le diferentiez), si cu o sacosa verde de Mega Image, destul de plina. Peste incarcatura sacosei, statea triumfator intre toarte, un trandafir rosu aprins, cu codita invelita in staniol. M-a impresionat, gandindu-ma ca si la varsta asta omul ii ofera sotiei flori. :) M-a mai mirat insa ceva la nenea asta: in masina (a stat pe scaun) a scos din sacosa o agenda verde “loto 2011” pe paginile careia erau scrise de mana (un scris ordonat) versuri – agenda era deschisa la “Desteapta-te, romane!” si “Gaudeamus igitur” – pe cel de al doilea parea domnul cu pricina ca incerca sa il memoreze.
Desi trebuie sa recunosc ca pe moment, ambele episoade m-au amuzat, am ramas totusi in minte cu doua intrebari: 1. oare la cat sunt de obosita si stresata in mod curent, o sa ajung si eu la varsta lor? si 2. cu graba noastra de zi cu zi, cu toata tehnologia si cu toate mijloacele de comunicatie, de ce oare cand ma uit la cei ca ei, am senzatia ca peste generatii s-a pierdut ceva de mare valoare?
ganduridinclepsidra 